În vremuri de demult, un cioplitor în piatră, înainte de a învăța ce înseamnă să fii fericit cu ceea ce ai, a văzut pe drum un rege. Acesta mergea agale pe drum, purta haine scumpe și o duzină de soldați îl însoțeau. Cioplitorul și-a spus în gând că dacă era rege, era cu adevărat fericit.
Printr-o minune, dorința i s-a îndeplinit. A devenit rege și era foarte mulțumit. Dar într-o zi, în timp ce se plimba prin grădina palatului său, Soarele îi ardea pielea de sub hainele de catifea. A realizat ce măreț este și a strigat că vrea să fie el Soarele.
A doua zi s-a trezit luminând pământul, dar un nor negru s-a pus în fața sa. Era mâhnit că nu poate să-și mai trimită razele și s-a gândit că dacă ar fi fost nor, nimic nu l-ar fi împiedicat să fie fericit. Dorința i-a fost îndeplinită, dar în timp ce plutea pe cer a dat de un munte înalt.
Nu putea trece de el și a devenit nefericit. S-a gândit că dacă ar fi fost un asemenea munte, nimic nu putea să-i alunge fericirea.
Și a devenit un munte mare și impunător, dar într-o zi, la poalele sale, se auzi un pic-poc, pic-poc. La baza sa era un om cu o daltă care încerca să scoată blocuri de piatră.
Atunci a înțeles cioplitorul că cel mai fericit dintre toți era chiar el. A redevenit cioplitorul cel iscusit și s-a întors la treabă. Atunci a fost prima dată când a zâmbit și a înțeles că a învățat ce înseamnă să fii fericit cu ceea ce ai.
Definiția fericirii adevărate: De ce nu există o rețetă unică?
Cine încearcă să dea o definiție a fericirii înseamnă că nu a înțeles ce este cu adevărat. Nu există o rețetă unică care se poate aplica și să devenim peste noapte fericiți.
Fericirea este o stare pe care o trăim în interiorul nostru. Mai mult de atât, fericirea diferă de la om la om. Așa cum cioplitorul este fericit când cioplește piatra, la fel și marinarul este fericit când navighează pe mare. Fericirea este un sentiment unic, experimentat de fiecare persoană în felul său.
Cum să fii fericit cu ceea ce ai: Capcana dorințelor nesfârșite
Am fost educați să vrem mai mult și niciodată să nu ne oprim. Aceasta este o mare capcană, care are menirea să distragă de la tot ce înseamnă viață autentică și fericire.
Am nevoie de mobilă nouă, cea veche nu mai e la modă. Sau am nevoie de un telefon nou, al meu arată rău. Pornind de la acest tip de gândire, întreaga acțiune se axează pe o iluzie.
Da, sistemele de marketing au rolul să inducă ideea că la oricare achiziție vei fi mai fericit. Acesta este rolul lor, unul mincinos și manipulativ. Dar asta nu înseamnă că trebuie să te lași prins în aceste capcane de marketing, ci trebuie să înveți cum poți să fii fericit cu ceea ce ai.
3 Pași esențiali către fericirea de durată: Înțelegere, Acceptare, Apreciere

- Înțelegerea: Lucrurile materiale nu aduc fericirea decât pe moment. Fericirea este o stare care se naște din interior și se manifestă în exterior. Când ai ajuns să înțelegi acest mecanism, atunci nu mai cauți acolo unde nu trebuie.
- Acceptarea: Poate părea un clișeu, dar dacă ai o casă în care să dormi, un loc de muncă, haine și chiar o mașină, atunci ai suficient.
Ai putea să spui că vrei o casă mai mare. O casă mai mare înseamnă că trebuie să muncești mai mult, ceea ce înseamnă timp. O casă mai mare înseamnă o întreținere mai mare și muncă mai multă. Crezi că 10 camere se curăță la fel de repede ca 2 camere?
Ai putea să crezi că o mașină nouă te va face mai fericit. Pentru o zi sau 10, da, dar apoi va deveni o mașină oarecare pentru că te-ai învățat cu ea.
Poate ai putea crede că o vacanță în Maldive îți va aduce fericirea. Da, vei fi fericit 10 zile sau cât durează și după revii la viața ta mohorâtă și tristă. Toate aceste lucruri sunt de moment. Ele nu reflectă fericirea de durată și nu fac altceva decât să te facă nefericit.
- Aprecierea: Un călugăr de pe Muntele Athos le povestea enoriașilor că, cu cât ai mai puține lucruri materiale, cu atât ești mai liber și mai fericit. În clipa în care apreciezi ceea ce ai, nu mai ai timp de nemulțumiri, de căutări inutile sau de gânduri inutile.
Dacă accepți că ai o viață normală și abundentă, atunci mintea ta se va concentra pe alte lucruri.
Un om care nu apreciază ce are și crede că, dacă ar avea altceva, ar fi fericit, este un om sărac, cu foarte multe lipsuri, spunea Seneca. Atunci când ești mulțumit cu ce ai, sărăcia este departe de tine.
Cum să te eliberezi de povara lucrurilor materiale
În clipa în care ai parcurs cei trei pași de mai sus, începi să te eliberezi de povara lucrurilor preconcepute. Acestea au fost cele care te-au făcut să nu vezi cât de fericit poți fi cu ceea ce ai.
Ai senzația că acumulând încontinuu și fără sens vei realiza ceva în viață? Nu știi că într-o zi sau alta lucrurile se strică și trebuie să cumperi altele?
Și cu cât se strică mai multe, cu atât trebuie să cumperi încontinuu și mai multe. Din ființă rațională, te transformi într-un supus al tuturor lucrurilor pe care le deții.
Acesta este unul dintre motivele pentru care cei mai mulți oameni fericiți trăiesc în minimalism. Da, sunt oameni care trăiesc cu 100 de lucruri sau chiar 50 și se declară foarte fericiți.
Ei au înțeles că fericirea pornește din interior spre exterior. Iar dacă ei reușesc să trăiască așa, tu de ce nu poți să fii fericit cu ceea ce ai?
Fii fericit cu ce ai: Drumul de la stres la echilibru interior
Ca să fii fericit cu ceea ce ai, trebuie să înțelegi că indiferent ce ai este suficient. Nu suntem la concurs și nu trebuie să avem toți la fel.
În clipa în care se rupe o haină, este normal să o înlocuiești, dar să cumperi haine doar pentru că așa crezi că te simți bine nu este normal.
Pentru a elimina stresul sunt alte modalități, iar pentru a descoperi fericirea interioară există anumiți pași de urmat. Fii fericit cu ce ai, pentru că ai suficient.
Adevărata bogăție începe în clipa în care te oprești din căutat și începi să apreciezi.
Surse și referințe
Teste
-
1. Test de fidelitate în cuplu: cât de fideli sunteți?
-
2. Testul vârstei mentale: câți ani are mintea ta, de fapt?
-
3. Test de compatibilitate pentru cuplu
-
4. Test de iubire cât la sută te iubește
-
5. Test de prietenie. află cine îți este prieten sau nu