Trezirea spirituală în lumea modernă, dincolo de ecoul sufletului

Trezirea spirituală în lumea modernă, dincolo de ecoul sufletului

  • Diferența clară între conștiința eternă și procesul trezirii spirituale umane.
  • Ego-ul privit ca o închisoare ce limitează viziunea autentică globală.
  • Etapele transformării interioare de la criza inițială la acceptarea deplină.

Trezirea spirituală sau, mai nou, cum a fost numită greșit trezirea în conștiință nu are nimic în comun cu politica. Această cale este una puternică și aparține doar spiritualității. Dar atunci când manipularea vrea să se facă, se amestecă și se deformează unele dintre cele mai sfinte idei ale lumii spirituale.

Trecând peste acest aspect deloc plăcut, ar mai trebui să menționez că trezirea în conștiință nu este posibilă. Conștiința nu este moartă și nu moare niciodată.

Există dincolo de viața fizică și este tot timpul trează. Pe de altă parte, trezirea spirituală este posibilă pentru că implică o serie de evenimente, care te fac să vezi lumea dintr-o altă perspectivă.

Dacă diferența între cele două idei a fost înțeleasă, în liniile de mai jos vom explora tărâmul nepătat al spiritualității. Trezirea spirituală are sens, formă și numeroase semne. Unii oameni le experimentează pe toate, alții nu. Unii oameni se trezesc spiritual, dar nu rezistă în noua lor lume și se întorc ispășiți la viața anterioară.

Ce înseamnă trezirea spirituală

Probabil că ai auzit de nenumărate ori că oamenii vorbeau despre trezirea spirituală. Unii poate că au experimentat-o și au încercat să-ți explice despre ce este vorba, dar poate că nu și-au găsit foarte bine cuvintele.

După cum ți-ai imaginat, a fi trezit spiritual este, de fapt, o stare de spirit. Viața, în esența sa materială, nu se schimbă cu nimic, pentru că, fiind o stare, această trezire deschide o poartă imaginară. Este vorba despre poarta care dezvăluie spinosul drum al spiritualității.

În momentul în care începi să te trezești spiritual, deschizi această poartă și începi să pășești în lumea spiritualității.

Această lume este pur spirituală, adică la nivel mental, dar se poate reflecta și în acțiunile tale zilnice. Un om spiritual nu va alege niciodată să facă rău, chiar dacă are această ocazie.

Iată care sunt cele mai definitorii acțiuni ale trezirii spirituale:

  1. Îndepărtarea de ego sau uciderea lui
  2. Eliberarea conștiinței
  3. Viziune globală
  4. Eliberarea de credințele fixe

1. Îndepărtarea de ego sau uciderea lui

Individul trezit spiritual știe că ego-ul a fost cel mai mare dușman al său. Poți privi ego-ul ca o închisoare, în care este prinsă conștiința. Această închisoare este cea care te limitează de la viața autentică.

Dacă ego-ul este închisoarea, mândria, încăpățânarea, stima de sine, dorințele și nemulțumirea sunt zăbrelele. Renunțarea la ego deschide perspective noi asupra vieții și cel mai important lucru este că se eliberează conștiința.

2. Eliberarea conștiinței

    În momentul în care nu mai există ego, numeroase probleme dispar. Ego-ul este cel care cere, care este nemulțumit, care vrea mai mult și întotdeauna se compară cu ceilalți.

    În aceste condiții conștiința nu poate funcționa. Dar când ego-ul dispare, conștiința preia frâiele vieții. Atunci este momentul în care se dezvoltă empatia, grija de ceilalți, înțelegerea sau bunătatea.

    3. Viziunea globală

      În clipa în care conștiința este eliberată din închisoarea ego-ului, viziunea asupra lumii se schimbă dramatic. În acele momente realizezi că există mai mult decât ai crezut și că nu totul se rezumă la o viață anostă de robot.

      Lumea materială continuă să existe, dar începi să descoperi numeroase aspecte ale lumii spirituale.

      4. Eliberarea de credințele fixe

        Există atât de multe lucruri sociale care se bazează pe fricile umane. Acestea au rolul de a ancora oamenii cât mai bine în realitatea materială (cea de zi cu zi).

        În clipa în care pășești pe drumul trezirii spirituale, fricile dispar. De ce?

        Pentru că realizezi că nu poți controla nimic din viața ta și lucrurile care trebuie să se întâmple se vor întâmpla. Și atunci de ce să-ți mai fie frică de ceva care urmează să se întâmple?

        Semnele trezirii spirituale

        Trezirea spirituală în lumea modernă, dincolo de ecoul sufletului (1)

        Trezirea spirituală nu este un fenomen brusc care se întâmplă peste noapte. Trebuie privită precum o evoluție constantă, care are nevoie de timp.

        Aceasta este însoțită de numeroase semne prevestitoare. Unele sunt mai puternice și evidente, iar altele ascunse și pline de sens.

        Iată cum încep să apară aceste semne în ordine cronologică.

        Schimbări la nivelul percepției și gândirii

        Orice revoluție pornește de la un gând. Da, trezirea spirituală este o revoluție care are loc în tine. Aceasta începe cu:

        • Întrebări despre cine ești cu adevărat și ce cauți pe aici
        • Căutări interminabile și sete de cunoaștere despre spiritualitate
        • Sentimentul de „străin”. Ai senzația că nu te mai potrivești pe nicăieri
        • Remarci coincidențele din viața ta.
        • Reevaluarea principiilor de viață.

        Aceste semne sunt cele care apar la început și vestesc o mare schimbare în interiorul tău.

        Schimbări emoționale

        După ce întrebările și semnele de întrebare se formează, apare setea de cunoaștere. Trebuie să găsești răspunsurile pe care le cauți și simți că ceva se va schimba în viața ta.

        Schimbările emoționale sunt uneori foarte puternice, alteori insesizabile. Dar există.

        • Nevoia de solitudine. Ai nevoie să-ți limpezești gândurile și să descoperi răspunsurile
        • Sete acerbă de cunoaștere. Începi să citești cărți despre spiritualitate
        • Empatia crescută. Simți compasiune pentru animale și oameni.
        • Îndepărtarea de vechile cunoștințe.
        • Respingi drama din viața ta.
        • Nu te mai atrag discuțiile inutile și vrei să te înconjuri de oameni cu care rezonezi.
        • Criză existențială.

        Schimbări fizice și de stil de viață

        În cele din urmă, apar și schimbările fizice. Acestea se datorează noului mod în care vezi lucrurile și în conformitate cu gândurile tale.

        Am cunoscut oameni care nu au mai putut să mănânce carne după trezirea spirituală. Spuneau că simt compasiune pentru animalele care urmează să fie ucise, motiv pentru care corpul lor refuză să le mănânce.

        Iată care sunt aceste schimbări fizice:

        • Modificarea somnului. Cei mai mulți nu mai pot dormi foarte mult.
        • Te deranjează zgomotele puternice sau lumina albă.
        • Nu mai suporți să mănânci anumite mâncăruri care îți plăceau în trecut.
        • Ai nevoie de mai mult soare și să petreci timp în natură.

        Toate aceste stări sunt prevestitoarele marii schimbări. În general, criza existențială se dezvoltă pe aceste trei planuri și se termină atunci când începe cu adevărat trezirea spirituală.

        Etapele trezirii spirituale

        Trezirea spirituală nu apare din senin. Nu se poate să mergi liniștit pe stradă și dintr-o dată să apară un gând care îți spune să te trezești. Există anumite etape pe care le parcurgi pentru a fi cu adevărat treaz.

        • Pasul 1 – Criza

        Pentru ca perioada de criză să se producă, este nevoie de un șoc declanșator. Acesta poate fi sub forma unei boli, pierderea unei persoane dragi, divorț sau orice dramă puternică.

        Fără acest impuls este aproape imposibil ca cineva să se trezească spiritual. Poate doar călugării care trăiesc singuri prin munți, departe de societate.

        • Pasul 2 – Căutarea

        După momentul șocului, apare etapa căutării. De la șoc la căutare se nasc foarte multe întrebări.

        Răspunsurile acestor întrebări se găsesc în cărți sau în oamenii care au experimentat și ei trezirea spirituală. În această etapă citești și încerci să descoperi ce este cu adevărat în tine.

        • Pasul 3 – Purificarea

        Purificarea este etapa în care renunți la ego și lași conștiința să preia controlul. Atunci gândurile negative încep să dispară, iar sentimentele cu vibrații joase precum rușinea, ura, stima de sine ridicată și invidia încep să dispară.

        Realizezi că începi să te cureți de toată energia negativă din trecut și devii un alt om. Unul mai bun și mai drept.

        • Pasul 4 – Acceptarea

        Întreaga ta viață s-a schimbat. Renunți la vechile obiceiuri și le înlocuiești cu altele sănătoase. Te preocupă foarte mult interiorul și imaginea de fațadă nu mai este atât de importantă.

        Începi să accepți că te-ai transformat și că ai devenit altcineva. De fapt, tot tu ești, dar o versiune mai bună a ta.

        Etapa acceptării este ultima etapă în trezirea spirituală, dar drumul nu se încheie aici.

        După trezirea spirituală

        În urmă cu câțiva ani, am avut o prietenă care s-a trezit spiritual. A parcurs etapele pe care le-am descris și devenise un alt om.

        După o perioadă, lucrurile s-au schimbat dramatic și s-a întors la vechea sa viață. Când am întrebat-o de ce, mi-a spus că i-a fost foarte greu să țină pasul cu spiritualitatea și cu această lume ciudată.

        Nu putea să trăiască detașată. Îi era dor de bârfele cu prietenele, voia haine scumpe și frumoase, mașina trebuia s-o schimbe și lista poate continua.

        Pentru ca toate aceste dorințe să devină realitate, trebuia să muncească și mai mult. Având zilele pline și ocupate, nu mai avea timp de spiritualitate și ușor a revenit la stilul anterior al vieții sale.

        Adevărul este că drumul spiritualității este unul foarte anevoios. Implică anumite decizii și, de cele mai multe ori, produce suferințe.

        Acesta este motivul pentru care mulți oameni treziți spiritual nu reușesc să țină pasul și revin la ce au fost ei cândva.

        Concluzie

        Trezirea spirituală este un proces pe care oricine îl poate experimenta. Nu ai nevoie decât de un moment declanșator și, mai apoi, ușa spiritualității ți se va deschide.

        Singura problemă este că această trezire nu îți garantează și o viață ulterioară spirituală, fără ca tu să faci eforturi și să te dedici acestei perspective.

        Nu se poate să fii dominat de ego și de toate plăcerile și dorințele lui și să crezi că ai o viață spirituală. Aceasta este o capcană în care au căzut mulți oameni, care au senzația că se poate oricum și oricând.

        Referințe: Step-by-step practices for cultivating spiritual awakening, from a renowned psychologist who has studied the phenomenon in hundreds of people

        Teste