Cei mai mulți dintre noi avem nevoie de mai multe momente în care încrederea în sine să fie la cote maxime. Sunt zile în care nici nu ai vrea să ieși din casă, iar încrederea este un subiect tabu.
A avea încredere în tine este un sentiment esențial pentru viața actuală. Ai nevoie ca acest sentiment să se transforme într-o atitudine și să te însoțească atât la muncă, cât și în viața privată.
Pentru ca acest lucru să se transforme în realitate, trebuie să înțelegi și să aplici aceste tehnici pentru încrederea în sine. Încrederea în sine trebuie construită pas cu pas, pentru că nu se va naște peste noapte.
Ce înseamnă încrederea în sine cu adevărat
Cunosc o persoană care vorbește foarte mult și nu ascultă mai deloc. Atunci când ne întâlnim, sunt nevoit să ascult tot felul de povești despre ce a făcut sau cum a făcut amicul meu.
Trebuie să recunosc că nu mă interesează astfel de conversații, dar nici nu le pot evita în cazul lui. Lipsa sa de empatie este vizibilă de la distanță și niciodată nu acceptă ajutorul celor din jur. Spune că el nu greșește niciodată și este încrezător că va reuși ce și-a propus.
Ai putea crede că amicul meu are încredere în sine, dar de fapt el este arogant. Există o graniță fină între un om încrezător și unul arogant.
Încrederea în sine se definește printr-o credință puternică în propriile tale puteri și în valoarea ta ca persoană. Aroganța este foarte diferită de încrederea în sine, dar uneori aceste două atitudini se pot confunda.
Iată cele mai importante caracteristici ale fiecărei atitudini:
Încredere în sine | Aroganță |
Încredere în forțele proprii | Vorbește mult și prost |
Încrederea în capacitatea personală | Nu ascultă deloc |
Acceptarea criticilor | Le știe pe toate |
Sentiment de eficacitate | Ignoră regulile sociale |
Asumarea riscurilor calculate | Lipsa de empatie |
Abilitatea de a spune „nu” | Nu acceptă greșelile |
Limbaj corporal relaxat și deschis | Limbaj corporal plin de dispreț |
Tehnici pentru creșterea încrederii în sine

Un nivel optim de încredere în tine te poate ajuta să reușești în carieră. De asemenea, relațiile cu oamenii se vor îmbunătăți considerabil și, în acest fel, vei fi respectat mai mult.
Studiile de specialitate arată că oamenii cu încredere în sine au șanse mai mari de a reuși din punct de vedere academic. Se pare că, cu cât ești mai încrezător/oare, cu atât vei avea note mai mari la facultate sau în mediile academice.
1. Schimbă-ți dialogul interior
Una dintre principalele tehnici pentru a ridica nivelul de încredere în sine este să-ți schimbi dialogul interior. În serile acelea, când stai în pat și începi să vorbești cu tine, acel dialog trebuie să fie unul pozitiv și plin de speranță.
Evită autocritica excesivă, pentru că nu va aduce nimic bun. Cel mai bine este să te critice ceilalți, nu tu. Este important să accepți critica celorlalți și să o găsești constructivă.
Dialogul interior trebuie să fie cel care te definește ca persoană. Acesta poate face diferența între o încredere în sine zdruncinată („De ce ai greșit iar, mă prostule?”) și un nivel optim de încredere în tine („Data viitoare o să fac lucrurile altfel și o să iasă foarte bine!”).
2. Nu te mai compara cu alții
Una dintre cele mai mari greșeli pe care le poți face este să te compari cu ceilalți, adică cu vecinii, colegii de muncă sau de școală sau cu prietenii. Aceste comparații sunt inutile și nu fac altceva decât să-ți scadă încrederea în sine.
Oamenii sunt diferiți. Unul este mai bun într-un domeniu, în timp ce altul excelează în altul. Și atunci, cum ai putea să te compari cu cineva, când tu ești unic/ă?
Pentru a avea un nivel optim de încredere în sine, evită comparațiile cu alți oameni. Aceeași atitudine este indicată și în cazul în care crești copii. Nu-i compara între ei și nici cu alții.
3. Setează obiective mici și realizabile
Lucrurile mărețe se fac în pași mici. Nimic de calitate nu se poate face peste noapte, așa că pentru a reuși ai nevoie de obiective în pași mici. Dacă îți setezi obiective prea mărețe, atunci nu le vei realiza în timpul propus și încrederea în sine va scădea considerabil.
Este indicat să faci totul în pași mici și obiectivele tale să fie realizabile. Această atitudine te va ajuta să-ți atingi potențialul maxim de încredere în sine.
De exemplu, vreau să termin un proiect. Îl împart în bucăți sau capitole și în fiecare săptămână trebuie să termin un capitol. În acest fel, sunt sigur că am timp suficient pentru a duce lucrurile la bun sfârșit și nu va exista posibilitatea să nu pot face ceva.
4. Învață să spui „nu”
Sunt momente în viață în care nu ai resursele necesare să-i ajuți pe ceilalți. Atunci este momentul să înveți să spui „nu”. Nu este o lipsă de compasiune, ci o formă de a te proteja în momentele dificile.
Această tehnică îți va da posibilitatea să te odihnești atunci când ai nevoie și, când ești în putere maximă, îi poți ajuta și pe ceilalți. Atunci când ai o viață echilibrată, încrederea în sine sporește foarte mult.
Gândește-te cum ar fi să muncești încontinuu și să te odihnești câteva ore pe noapte. Crezi că îți vei mai atinge obiectivele propuse?
5. Înconjoară-te de oameni pozitivi
În momentele în care nu mai ai încredere în tine sau ești într-o situație mai puțin plăcută, ar trebui să fii în prezența oamenilor pozitivi.
Doar auzind afirmații pozitive, lucrurile se pot schimba foarte rapid. Oamenii pozitivi sunt la fel ca discursul interior pozitiv, pentru că aduc claritate și încrederea în sine începe să crească.
Pe de altă parte, dacă ai probleme cu încrederea, evită compania oamenilor negativi.
Oamenii pozitivi sunt cei care gândesc optimist, care văd părțile pozitive din viață și care sunt plini de speranță. Totuși, există și oameni prea optimiști care nu vor să vadă pericolele și care ignoră anumite aspecte ale vieții. Oamenii prea optimiști trebuie evitați, pentru că sunt un adevărat pericol.
6. Înfruntă-ți fricile pas cu pas
Atunci când suntem la început de drum într-un domeniu și nu avem experiență, este normal să simțim o oarecare frică. Este frica de eșec sau de a nu face lucrurile bine. Pentru ca încrederea în sine să crească, trebuie să-ți înfrunți aceste frici și să mergi mai departe.
Era o vorbă străveche care spunea că cine nu muncește, nu greșește. Această vorbă este corectă, pentru că dacă nu încerci, nu ai cum să reușești. Și dacă se întâmplă să greșești, nu este o dramă națională. Trebuie doar să te corectezi și să înveți din acea greșeală. Fără greșeli, nimeni nu poate evolua.
Acceptă-ți temerile și extrage ce este mai bun din ele. Greșeala este cea care aduce progresul.
7. Fă lucruri la care ești bun/ă
Dacă ești într-un moment în care încrederea în sine este la cote minime, nu te apuca de lucruri pe care nu le poți face. Alege lucrurile pe care le-ai făcut deja și la care te pricepi.
Această tehnică este excelentă pentru a-ți crește încrederea în sine. Dacă nu ai posibilitatea să alegi, atunci trebuie să-ți înfrunți fricile și să încerci să dai tot ce este mai bun din tine.
Încrezător sau neîncrezător
În momentul în care alegi să-ți crești nivelul încrederii în sine, ar trebui să știi ce înseamnă și cum se comportă o persoană care este nesigură pe ea sau care nu are încredere în ea.
Încrezător | Neîncrezător |
Deschis | Rigid |
Optimist | Pesimist convins |
Își asumă riscuri | Frica de schimbare |
Râde de el însuși | Râde de ceilalți și-i bârfește |
Își recunoaște greșelile | Dă vina pe alții |
Acceptă responsabilitatea | Inventează scuze |
Gânduri finale
Toată lumea se confruntă la un moment dat cu lipsa încrederii în sine. Pentru a ieși din această capcană a vieții, trebuie să aplici câteva tehnici simple, precum să gândești pozitiv și să te înconjori de oameni la fel ca tine. Încrederea în sine nu este un cadou de la natură, ea se construiește pas cu pas, în funcție de experiență și de felul în care îți alegi lucrurile în viață.
Dacă emani încredere, chiar și atunci când nu ai, oamenii vor percepe acest lucru și te vor trata diferit. Este important ce crezi tu despre tine, iar același lucru îl vor crede și ceilalți. Până la urmă, realitatea nu este chiar atât de fixă.
Când vei trece printr-un episod cu încredere în sine scăzută, ce tehnică vei aplica?
3 surse
- Diferențierea între mândria autentică și arogantă: Un articol care explică diferențele psihologice și comportamentale dintre cele două atitudini. The Key Difference Between Pride and Arrogance
- Sfaturi pentru a-ți crește stima de sine: Articol de la o clinică de specialitate care oferă strategii practice și validate, cum ar fi schimbarea dialogului interior și stabilirea de obiective realiste. Self-esteem: Take steps to feel better about yourself
- Terapia de expunere: Un articol de la American Psychological Association (APA) explică cum expunerea graduală la situațiile care provoacă teamă poate reduce anxietatea și crește încrederea în sine. Acest proces validează ideea ta de a-ți înfrunta fricile pas cu pas. What Is Exposure Therapy?
Întrebări și răspunsuri
1. Cum pot avea mai multă încredere în mine când socializez?
Atunci când ești în societate nu trebuie să privești acest aspect ca pe un factor de stres, ci ca pe unul de relaxare. Când te simți bine cu tine, atunci ceilalți vor percepe imediat acest lucru și te vor trata diferit.
2. Cum poți fi mai încrezător într-o relație?
Primul pas este să-ți cunoști valoarea ca om și niciodată să nu renunți la tine în favoarea celuilalt. În momentul în care ai încredere în tine partenerul/a de viață te va trata cu mai mult respect și apreciere.